International Health

Fanta, Schweppes, Sprite, Coca Cola, oricare dintre aceste băuturi nealcoolice sau altele similare cu acestea, sunt cele mai rele combinaţii de chimicale şi zahăr pe care le puteţi introduce în organism, şi sunt multe cercetările şi studiile ştiinţifice care dovedesc acest lucru. Unul din cele mai recente studii ştiinţifice publicat în SUA, în revista American Journal for Public Health, a fost efectuat la o universitate din San Francisco, California iar rezultatele acestuia ar trebui să-i îngrijoreze nu numai pe cei care deja sunt conştienţi de pericolul acestor băuturi carbogazoase, dar mai ales pe cei care continuă să le consume.

În încercarea de a descoperi dacă băuturile carbogazoase accelerează procesul de îmbătrânire a organismului, sau nu, oamenii de ştiinţă au urmărit şi studiat un număr de 5.300 de persoane sănătoase care au consumat băuturi carbogazoase , atât din cele cu conţinut ridicat de zahăr, cât şi din cele dietetice, precum şi sucurile din fructe, pe o perioadă de 5 ani de zile.

Băuturile carbogazoase cu conţinut mare de zahăr s-au dovedit mult mai nesănătoase decât se considera până acum de către cercetători, medici şi nutriţionişti.

Pentru a testa dacă există o legătură între băuturile dulci şi îmbătrânirea celulară oamenii de ştiinţă au comparat consumul acestor băuturi cu lungimea telomerilor leucocitelor sau cu capetele cromozomilor. Cu cât telomerii erau mai scurţi celula se regenera mai greu ducând la îmbătrânirea mai rapidă şi la un risc mai ridicat de îmbolnăvire şi deces prematur, după cum rezultă din studiul CBS San Francisco.

S-a descoperit că,participanţii la studiu care au băut mai multe sucuri îndulcite, au avut telomerii mai scurţi.

“Această descoperire este alarmantă pentru că dovedeşte că îmbătrânim mai repede dacă bem băuturi îndulcite şi carbogazoase, chiar mai mult decât am fi dispuşi să credem”, a declarat una dintre autoarele studiului, dr. Elisa Epel, care a studiat timp de 5 ani acest experiment.

Alimentaţia participanţilor la studiu a fost apreciată la nivel de 24 de ore, iar legăturile s-au făcut cu ajutorul regresiei multivaribile lineare pentru a se determina lungimea cromozomului. Circa 21% dintre participanţi la studiu au declarat că au consumat circa 0,5 litri de băuturi carbogazoase pe zi, ceea ce, după concluziile cercetătorilor, le-a scăzut speranţa de viaţă cu 4,5 ani.

După aplicarea caracteristicilor socio-demografice şi de sănătate, cercetătorii au concluzionat cu o probabilitate de 95% că băuturile îndulcite carbogazoase influenţează lungime telomerilor şi duc la scurtarea speranţei de viaţă şi îmbătrânirea prematură.

Sucurile naturale din fructe stoarse (fresh-urile) au un efect pozitiv asupra sănătăţii organismului, în timp ce băuturile îndulcite carbogazoase (chiar şi cele făcute acasă din siropuri naturale) au efecte negative asupra sănătăţii, pe termen lung.

Studiile anterioare au dovedit că băuturile care conţin zahăr contribuie fără doar şi poate la îmbătrânirea celulară, confirmă publicaţia Guardian Liberty Voice.

Consumul regulat de băuturi îndulcite carbogazoase poate să influenţeze apariţia şi dezvoltarea bolilor metabolice şi instalarea îmbătrânirii celulare accelerate, concluzionează studiul, atenţionând că şi alţi factori pot contribui la scurtarea lungimii telomerilor şi apariţia şi dezvoltarea bolilor.

“Oamenii cred că pot consuma mari cantităţi de băuturi îndulcite carbogazoase atâta timp cât nu cresc în greutate, dar acest lucru sugerează de fapt că există o cale invizibilă care duce la îmbătrânirea prematură, indiferent de greutatea corporală”, susţine dr. Epel care intenţionează să mai facă un studiu care să urmărească efectele consumului de băuturi îndulcite carbogazoase la participanţii la studiu „în timp real”, pentru o şi mai mare acurateţe a rezultatelor.